Despre relația psihoterapeut-client

„Cum să aleg psihoterapeutul potrivit pentru copilul meu?”

Asemenea abordărilor terapeutice diferite, progresul în cadrul psihoterapiei este redat de către mai mulți factori, printre care: data începerii psihoterapiei (cu cât mai devreme în funcție de situație, cu atât mai benefic), obiectivele corect setate și relația terapeutică. Aceasta din urmă se dovedește a fi pionul principal care influențează procesul psihoterapeutic.

Carl Rogers, psiholog american, a introdus conceptul de terapie centrată pe client. Acesta a susținut faptul că relația dintre psihoterapeut și clientul său reprezintă baza prin care se formează cadrul de siguranță ce contribuie la evoluția clientului în terapie. Ce presupune deci această relație? Și mai mult, cum știm că am ales psihoterapeutul potrivit pentru copil?

În cazul personal, poate fi mai ușor de analizat dacă psihoterapeutul ales este cel potrivit. Putem discerne în funcție de cum ne simțim în cadrul ședințelor și în funcție de progresul personal. Nu este la fel de ușor și în cazul copiilor, deoarece aceștia nu au abilitatea de a analiza în profunzime propriul progres și de a fi la fel de conștienți de cadrul terapeutic precum adulții. Așadar, decizia le revine părinților care pot urmări în timp întregul proces prin care copilul trece.

Vom enumera și explica câteva aspecte importante de urmărit în alegerea psihoterapeutul potrivit pentru fiecare copil:

1. 1. Competența profesională– un psihoterapeut trebuie să își cunoască propriile limite ale compentețelor și să urmărească practicarea tehnicilor și metodelor pentru care este calificat. Calificarea acestora vine în urma Formării Continue și a Supervizării, ceea ce duce spre un nivel de compentență ridicat. Psihoterapeutul are datoria de a se asigura că nu va ajunge la practici incorecte datorită prejudecăților personale sau a depășirii limitelor de competență.
   2. Confidențialitatea– poate fi reprezentată precum una dintre cele mai importante legi pe care un psihoterapeut trebuie să le respecte. Asigurarea clientului asupra faptului că tot ceea ce spune în terapie, autodezvaluirea acestuia, va rămâne în nici un alt loc decât în cabinet. Singura excepție pe care psihoterapeutul o poate face în a încălca această confidențialitate este în situația în care viața clientului este în pericol, deoarece se urmăreste în continuare bunăstarea acestuia. Acest lucru se aplică și în cazul psihoterapiilor cu copii. Confidențialitatea păstrată față de copil va spori acestuia încrederea că nu este „pârât” părinților și se va deschide în a povesti lucrurile importante pentru el, ceea ce va face ca procesul să aibă succes. Copilul se va simți auzit, ascultat și respectat, și va învăța astfel ce înseamnă intimitatea și respectul de sine.
   3. Comunicarea- tot din cadrul confidențialității aducem în discuție și feedback-ul oferit părinților în urma ședințelor de terapie. Acesta va avea loc întotdeauna în afara prezenței copilului, pentru ca acesta să nu simtă că este analizat de către familie. De asemenea, în cadrul discuțiilor sunt importante recomandările ce pot ajuta progresului psihoterapeutic. De exemplu în situația în care copilul are dificultăți în a povesti un subiect ce îl afectează emoțional, recomandarea psihoterapeutului la adresa părinților poate fi aceea de a nu insista asupra povestirii, ci de a fi prezenți emoțional pentru copil până când acesta va fi pregătit să se deschidă.
   4. Respectarea spațiului– un psihoterapeut va lucra întotdeauna numai și numai cu ceea ce clientul îi aduce în cabinet. Acest lucru însemnând că procesul se va desfășura în jurul valorilor, principiilor și credințelor familiei. Un psihoterapeut bun nu va încerca să invadeze spațiul familiei punând în evidență propriile sale valori și principii, ci va respecta clientul pe parcursul întregului proces și după. De asemenea, psihoterapeutul poate oferi recomandări în vederea bunăstării clientului neîncălcând normele acestuia.

Așadar, acestea sunt principalele aspecte după care ne putem ghida în alegerea psihoterapeutului pentru copil. Este important de reținut însă că fiecare proces este diferit. Este des întâlnit faptul ca un psihoterapeut, deși cu o competență la nivel înalt și cu ani de experiență, să nu rezoneze cu copilul sau familia. De aceea comunicarea reprezintă cheia acestei relații, interesul fiind întotdeauna starea de bine și evoluția copilului aflat în terapie. Responsabilitatea comunicării nu revine doar terapeutului, ci și părintelui. Așa cum părinții solicită și au nevoie de feedback în vederea progresului copilului la fel și psihoterapeuții au nevoie la rândul lor de feedback din partea familiei. Feedback-ul pe care noi ca psihoterapeuți îl primim ne ajută să analizăm mai în profunzime direcția în care mergem, modul de lucru, dacă recomandările pot fi aplicate și respectate, dificultățile întâlnite, toate acestea reprezentând nevoile familiei ce pot fi îndeplinite în cadrul terapiei.

Relația terapeutică include de asemenea comportamentele esențiale de validare și acceptare. În momentul în care copilului i se validează și i se acceptă emoțiile prin afirmații precum „văd că ești trist/furios”,  „este în regulă să te simți așa”, „și eu aș m-aș simți astfel dacă mi s-ar întâmpla ce ți s-a întâmplat ție”, „sunt aici pentru tine„ , acesta înțelege că în cabinet, alături de psihoterapeutul său, este văzut și acceptat așa cum este el, și mai mult, se poate simți în siguranță, poate avea încredere și astfel se poate începe un proces de vindecare.