Intrebari frecvente

Oamenii își doresc mai mult decât să depășească o problemă sau să nu fie deprimați. Fiecare ne întrebăm cum am putea să fim mai fericiți, mai bine cu noi și în relațiile noastre, cum putem obține mai mult echilibru, productivitate sau satisfacție la finalul zilei. Cum să fim părinți sau parteneri mai buni.

Psihoterapia este bine să înceapă înaintea unui moment de criză, tocmai pentru a calibra mai ușor emoții, dorințe și nevoi.

De multe ori însă, psihoterapia începe atunci când sănătatea mintală, echilibrul și starea de bine încep să sufere.

Când pe o perioadă de minim două săptămâni starea mea emoțională este sensibilă si mă confrunt cu gânduri și emoții negative. Când mă confrunt cu gânduri de sinucidere sau trec prin schimbări majore în viață (doliu, divorț, schimbarea orașului sau a țării etc). Terapia este un proces personal de asumare a propriei vieți. Fiecare dintre noi vom avea propriile motive și timpul potrivit în care începem acest proces.

O ședință durează 50 de minute. Atunci când este necesar, putem programa sesiuni duble, acestea funcționând foarte bine pentru cupluri și familii.

Depinde de timpul pe care dorești să-l aloci și de intensitatea cu care simți problema pe care o confrunți. De cele mai multe ori, o singură ședință pe săptămână reprezintă standardul. La începutul terapiei sau în perioade de mare intensitate emoțională, pot exista 2 sesiuni săptămânale. La finalul procesului terapeutic sau de menținere, ședințele pot fi programate o dată la două săptămâni.

Durata întregului proces depinde de situațiile individuale specifice. Există posibilitatea unor intervenții punctuale, care se compun dintr-un număr de 10-20 de ședințe în anumite cazuri, precum și terapii care durează câțiva ani. Fiindcă dinamica relațiilor umane și a psihicului este una complexă, fiecare poate decide cât dorește să exploreze și să înțeleagă, dar și cum simte echilibrul intern și extern.

Înțelegând cum diferă terapia copilului de cea a adultului, poți să te simți mai încrezător și relaxat să-ți aduci copilul la psihoterapie.

Părintele îngrijorat cu privire la o situație sau o problemă a copilului își dorește ca acea problem să fie abordată direct sau rapid, ceea ce este de înțeles.

Trebuie să știm însă că niciun copil nu-și dorește asta și că-i este dificil să discute direct.

Copiilor le este dificil să vorbească și să se exprime, folosind un limbaj complex, iar conceptualizarea abstractă se întâmplă după vârsta de 9 ani.

Când vorbesc despre emoțiilor lor, copiii se raportează la prezent, la acțiuni recente, într-un mod concret. Copilul este supărat și poate spune ușor ”te urăsc” sau ”urăsc școala” și chiar simte asta. Pe moment. Este dificil să identifice și să exprime relația dintre emoțiile intense și cauzele care le determină, actiunile și modul în care comportamentele se modifică, soluțiile la care poate apela. Dacă soluția descoperită nu rezolvă problema în momentul dificil, ea nu este văzută ca soluție pe termen lung, căci un copil nu poate aștepta să vadă cum evoluează lucrurile dacă nu-și demonstrează pe loc.

Așadar, psihoterapia copilului începe prin construirea relației, a spațiului de confort și siguranță.

Implică exprimare prin joc, scenarii și jocuri de rol, desen sau artă, povești terapeutice, ce permit explorarea gândurilor, emoțiilor, evenimentelor relevante din viața copilului.

Terapeutul observă, ascultă și ghidează copilul în a-și exprima trăirile, într-un mod structurat, dar ludic.

Regulile de confidențialitate sunt stricte pentru terapeuți, aceștia nu au voie să dezvăluie identitatea clienților lor, a aspectelor legate de ceea ce împărtășesc aceștia, etc.; vă recomandăm să faceți același lucru și să păstrați conținutul ședințelor de terapie pentru dumneavoastră, deși acest lucru nu este obligatoriu

Terapeutul care lucrează cu adulți nu are voie să dezvăluie aspecte din problemele unui client, rudelor sau prietenilor acestuia, la cererea lor.

În situații specifice, psihologii pot să împărtășească informații fără acordul clienților. Aceste situații de excepție sunt:

• Psihologii pot vorbi despre sesiunile de terapie pentru a proteja pacientul să nu își facă rău sieși (planuri suicidare, nu gânduri) sau altor persoane.
• Psihologilor li se cere să raporteze cazurile de violență domestică, de abuz sau neglijare a copiilor, a persoanelor vârstnice sau cu dizabilități. (Această excepție nu se aplică în cazurile în care un adult mărturisește că a fost abuzat atunci când era copil, decât dacă în respectiva familie alți copii continuă să fie abuzați în prezent – nepoți, etc.)
• Psihologii pot oferi informații despre sesiunile de terapie atunci când primesc un ordin judecătoresc în acest sens. Aceasta se poate întâmpla atunci când sănătatea mintală a unei persoane este pusă în discuție în cazul unui proces.
• Psihologul vă poate cere consimțământul pentru a împartăși o parte din informațiile transmise de dumneavoastră pentru a discuta cazul cu supervizorul său, în cadrul formărilor profesionale continue. În niciuna din aceste situații aceste informații nu vor fi legate de numele dumneavoastră, iar identitatea vă va fi protejată.

În multe situații, un părinte este implicat atunci când un minor beneficiază de servicii de psihoterapie.

Psihologii își doresc ca tinerii să se simtă confortabil împărtășindu-și emoțiile și suntem atenți să le respectăm intimitatea. Adesea, la prima sedință de psihoterapie, părintele, copilul / adolescentul și psihologul vor discuta împreună regulile cu privire la confidențialitate. În acest fel, atât părinții, cât și copilul vor ști exact ce tip de informații ar putea fi împărtășite de psiholog părinților (conform excepțiilor de mai sus) și ce informații vor fi confidențiale. De exemplu, de multe ori se agreează ca părinții să fie informați doar dacă adolescentul / minorul lor este implicat în acțiuni cu grad ridicat de risc.