Relația părinte- adolescent
În relația părinte-adolescent, comunicarea poate fi dificilă, atât pentru părinți cât și pentru adolescenți, de aceea este esențial să înțelegem perspectiva fiecăruia.
Fiecare dintre noi se poartă pe sine prin această mare călătorie a vieții. Știm și că este mai ușor să ai un partener de drum, alături de care să poți afla despre tine, să te cunoști, să poți dărui în relațiile cu cei din jur și să poți analiza lucrurile bune și rele, care dau sens vieții tale.
Omul se oglindește în cei din jur, în relațiile cu alții, iar psihodinamica noastră este adesea atinsă de ceea ce se întâmplă în exteriorul nostru. Avem povești personale, conflicte, griji, suntem buni cu noi sau ne privim cu neîncredere, chiar ură uneori. Putem crea pentru noi și alții, sau putem distruge.
Avem forță să facem multe lucruri, important este să știm cum să construim propriile lumi, cu sensibilitate și cunoaștere, în care să trăim alături de ceilalți.
Suntem aici pentru fiecare poveste și pentru fiecare călătorie!
Psihoterapeut cognitiv comportamental și Consultant în Analiză Comportamentală Aplicată
Psihoterapeut cognitiv comportamental și Consultant în Analiză Comportamentală Aplicată
Psihoterapie copii, Psihoterapie adolescenți, Consiliere de familie
Psiholog clinician și psihoterapeut
Psihoterapeut Integrativ, Consilier dezvoltare personală și formator autorizat
Psihoterapie copii si adolescenți, Consiliere psihologică adulți.
Dar aceasta este o chestiune dificilă.
E mai uşor să trăieşti după reguli fixe, decât prin tact şi proprie judecată.
O moralitate de fier nu e admirabilă, dimpotrivă, e mărturia spaimei în faţa vieții, a inabilităţii de a te descurca. Într-un cuvânt, confuzie, slăbiciune de care ar trebui să ne fie ruşine, nu să ne mândrim cu ea.”
(Aldous Huxley – Viermele lui Spinoza)
În relația părinte-adolescent, comunicarea poate fi dificilă, atât pentru părinți cât și pentru adolescenți, de aceea este esențial să înțelegem perspectiva fiecăruia.
Atunci când vorbim despre un copil în contextul divorțului, este important să înțelegem că vorbim despre o viziune a lumii, în care firescul constă în a-i avea aproape pe ambii părinți pentru totdeauna, care tocmai s-a destrămat și a generat o imensă suferință în sufletul copilului.
Depresia a fost recunoscută ca o afecțiune distinctă și gravă de mai bine de 2000 de ani. Deși definițiile au variat, constructul de bază al depresiei a rămas intact: o condiție de descurajare și anergie asemănătoare tristeții normale, dar extrem de diferită în severitatea, durata și/sau lipsa unui eveniment declanșator.
Asemenea abordărilor terapeutice diferite, progresul în cadrul psihoterapiei este redat de către mai mulți factori, printre care: data începerii psihoterapiei (cu cât mai devreme în funcție de situație, cu atât mai benefic), obiectivele corect setate și relația terapeutică. Aceasta din urmă se dovedește a fi pionul principal care influențează procesul psihoterapeutic.
Anxietatea de separare este un proces natural ce are loc începând cu vârsta aproximativă de 9 luni, ajungând să fie cea mai intensă în jurul vârstei de 2 ani, iar apoi începe să scadă gradual. Este un proces reprezentativ pentru relația de încredere și dependență pe care a dezvoltat-o copilul cu îngrijitorul său.